![]() |
"Prin preot nu te cheamă omul, ca să-ţi pui nădejdea în om, ci te cheamă Domnul ca să-ţi strămuţi viaţa ta de om." (Părintele Arsenie Boca)
Părintele Grigorie Ţăpuc vede lumina zilei în anul 1963 în comuna Gîrcina, judeţul Neamţ, România, ca al doilea din cei opt copii ai familiei Grigorie şi Domnica Ţăpuc. Educaţia religioasă şi dragostea pentru Dumnezeu le primeşte în familie.
Şcoala primară o începe în satul natal continuată cu gimnaziul şi apoi liceul la Piatra Neamţ.
Este căsătorit din 1990 cu Mihaela Roşu si au trei copii, Daniel, Gabriel şi Iustin.
În iunie 1992 obţine Diploma de Licenţă în Teologie Ortodoxă, secţia Pastorală, la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu.
În august 1992 este hirotonit diacon iar în noiembrie 1992 este hirotonit preot de către Inalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel, al Moldovei şi Bucovinei, pe seama parohiei Farcaşa, protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ.
Aici a slujit timp de 12 ani şi jumătate, până în august 2005 când a venit împreună cu familia în Montréal - Canada.
În perioada cât a slujit la Farcaşa, părintele Grigorie a ţinut aprinsă flacăra credinţei ortodoxe în sufletele credincioşilor a căror dragoste faţă de Dumnezeu s-a materializat în construcţia unei biserici noi. Cu timp şi fără timp, preot şi credincioşi au zidit biserica în suflete şi în mijlocul satului. Locaşul de rugăciune a fost pregătit cu pictură şi având toate odoarele necesare pentru slujbă, a fost sfinţit de către Inalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel, al Moldovei şi Bucovinei în data de 23 aprilie 1998. Cu acest prilej părintele Grigorie a fost hirotesit Iconom Stavrofor.
Fiind nevoie de preot la parohia "Sfântul Apostol Matei" din Ottawa, Inalt Prea Sfinţitul NICOLAE, al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada îl trimte să slujească în această parohie începând cu data de 16 octombrie 2005.
În şedinţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, din 29 iunie 2006 părintele Grigorie Ţăpuc primeşte numirea de paroh al Parohiei "Sfântul Apostol Matei" din Ottawa
Părintele Grigorie este alături de noi îndrumându-ne paşii pe drumul care duce la mântuire prin rugăciunile de laudă, de mulţumire şi de cerere către Dumnezeu, cu mijlocirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, ocrotitorul parohiei noastre, pentru toţi enoriaşii parohiei şi pentru toţi aceia care, "...cu frică de Dumnezeu, cu credinţă si cu dragoste..." îşi pleacă fruntea şi genunchii înaintea Lui.
Bazele Parohiei Sfântul Matei din Ottawa au fost puse pe 14 octombrie 1981. Prima Sfântă Liturghie sub ascultarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Misionare în America şi Canada păstorite la acea vreme de IPS Arhiepiscop Victorin, a avut loc de Craciun în 25 decembrie 1982, când PC Arhimandrit Dr. Vasile Vasilachi a săvarşit prima Sfântă Liturghie. Părintelui Vasilachi i-au urmat la slujire IPS Arhiepiscop Victorin, PC Arhimandrit Paulin Popescu şi începând cu 1985 PC Protosinghel Casian Bighescu.
![]() |
|
IPS Arhiepiscop Victorin, Protosinghel Casian |
Din anul 1999 PC Arhimandrit Avacum Bucălae este numit preot paroh şi a început să slujească Sfânta Liturghie fiind ajutat de Părintele Casian. Acesta din urmă s-a mutat la Domnul în August 2001. Îi aducem un pios omagiu şi pe această cale şi îl rugăm pe Tatăl Ceresc să îl odihnească în Ierusalimul de Sus.
Începând din octombrie 2005, Parohia noastră îl are ca preot slujitor pe Părintele Grigorie Ţăpuc, fiind apoi numit Preot Paroh din iulie 2006.

