MINUNEA a 69-a

Pentru cel ce căzând de pe un zid s-a zdrobit şi de Născătoarea de Dumnezeu s-a vindecat

În cetatea aceea a Cretei este o altă oarecare icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în Mitropolia Sfântului Apostol Tit, care a făcut mari minuni nu numai în vremea cea mai dedemult, ci în toate zilele, până în ziua de astăzi, săvârşeşte însă, după credinţa fiecăruia.

Pe mulţi care zăceau în boli de multă vreme i-a vindecat, pe slăbănogi i-a ridicat, pe ologi i-a făcut să umble, şi felurite feluri de boale a tămăduit. Iar despre aceasta mărturisesc arginţii şi podoabele cele scumpe făcute din aur şi din pietre preţioase, care sunt atîrnate împrejurul sfintei icoane aceleia căreia îi zic: „Doamna cea din mijlocul bisericii lui Tit”. Şi o scot cu litanie (procesiune) în ziua a treia a fiecărei săptămâni, adică marţi, urmând protopopul şi protopsaltul cetăţii, cum şi toţi preoţii cu tot norodul şi mai ales mare mulţime de femei.

Şi ducându-se la biserica Sfântului Marcu fac slujbă cu multă evlavie după care se duc şi slujesc la mai multe biserici, după cum este rânduit de cel mai mare, mai dinainte.

Şi se întâmplă de multe ori de se slujesc şi şase Sfinte Liturghii în aceeaşi zi. Şi toţi cei ce doresc să fie slujbă dau protopopului câte un galben fiecare. Şi după ce slujesc la toate bisericile din locurile care au plătit se adună cu toţi la un loc şi se întorc cu Sfânta icoană iarăşi la Mitropolie, unde lasă din banii strânşi pe jumătate, iar pe ceilalţi îi împart protopopul cu protopsaltul.

Din aceasta dar poate să înţeleagă fiecare câte faceri de minuni săvârşeşte Dumnezeu cel Atotputernic prin acea sfântă icoană, iar din cele multe să spunem una care s-a făcut acum, de curând, în zilele noastre.

În anii una mie cinci sute nouăzeci şi noua, în luna lui aprilie, a căzut jos un ostaş într-o noapte de pe zidurile bisericii Sfântul Petru, unde păzea după rânduiala pe care o au în toate cetăţile Cretei, însă ostaşul acela, (pe care îl chema Ioan) avea către Preasfânta mare evlavie, şi se ducea de multe ori de se închina în biserica cea mai sus zisă, a Sfântului Tit, când scăpa de la împărăteasca slujbă.

Deci într-o noapte, umblând după rânduială de-a lungul zidurilor, a căzut de la o înălţime aproape de zece stânjeni, iar jos dedesubt fiind numai pietre aspre şi colţuroase i s-au zdrobit toate oasele, încât era o jalnică privire celor ce-l vedeau, că nici să vorbească sau să se mişte nu putea.

Iar dimineaţa, ridicându-l pe el, l-au dus la bolniţa acelei biserici, pentru ca să-l îngroape când îşi va da sufletul. Şi pentru că nimeni nu credea că va mai trăi măcare un ceas, nici doctor n-au adus. Însă el a doua zi, vorbind puţin, a zis unui prieten al lui ca să ia o pungă a sa în care avea câţiva bani şi să-i dea unui preot să slujească Preasfintei Fecioare din Mitropolia Sfântul Apostol Tit. Iar după Liturghie l-au dus şi pe el în acea sfântă biserică, unde l-au lăsat toată ziua, zăcând înaintea sfintei icoane. Deci, făcându-se seară şi venind eclesiarhul să încuie uşile bisericii după obicei (ca să nu intre cineva să fure sfintele vase) l-au ridicat pe el şi l-au scos, lăsându-l afară.

Şi a zăcut toată noaptea, rugându-se Preasfintei cu lacrimi şi cu credinţă ca să-l facă sănătos. Iar în miezul nopţii, adormind puţin, a văzut în vedenie pe Preasfânta Fecioară, care i-a zis lui: „Slăveşte pe Dumnezeu, căci iată, te-ai făcut sănătos”. Atunci, îndată deşteptându-se, s-a ridicat desăvârşit şi umbla ca şi cum niciodată n-ar fi avut vre-o boală. Şi până dimineaţa într-una s-a rugat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu şi Preamilostivei Maicii Lui. Iar dimineaţa văzându-l eclesiarhul, s-a înspăimântat, şi vestind mitropolitului a chemat pe cei care l-a dus în biserică abia viu ca să mărturisească pricina.

Şi încredinţându-se de la dânşii despre tot adevărul, a scris această minune întru aducerea aminte. Şi poruncind să scoată sfântă icoană cu Litanie împrejurul cetăţii, s-a adunat norod mult, urmând-o de aproape şi cel care era vindecat, propovăduind cu mare glas minunea pururea Fecioarei. Şi s-a slujit Litie, care a ţinut trei zile.

Şi nu numai minunea aceasta a săvârşit Cea pururea fericită ci şi altele nenumărate pe care le ştiu toate satele şi oraşele Handacului.

Şi nu numai înăuntru în cetate face minuni, ci şi în afară, pentru că oricare bolnav ar merge la sfântă icoana aceea şi ar chema cu credinţă rugându-se Ei cu evlavie capătă sănătate, căci vindecă Preasfânta.

Pentru ale cărei rugăciuni, dea Domnul să ne învrednicim de fericirea cerească. Amin!

MINUNEA a 70-a

Pentru facerea minunii cea din fântâna Trapsanului

În mai sus vestita cetate a Cretei, aproape de satul Trapsanon, ca de două aruncături de piatră, este o biserică a Preasfintei, dinaintea căreia se află afară o fântână adâncă, ca de patru stânjeni. Şi este numită „Izvorul Doamnei”, pentru că are multă apă şi curge fără încetare, încât îndestulează tot satul, măcar că sunt foarte mulţi oameni în el şi cea mai mare parte de meserie olari, iar altă apă acolo prin apropiere nu se găseşte. Şi dintr- însa adapă toate vitele lor şi se servesc şi ei la toate treburile lor.

Şi de multe ori, seara, scot toată apa afară, iar a doua zi o găsesc plină.

Deci, la această fântâna, se face o preaslăvită minune prin darul şi puterea Preasfintei, pentru care o şi numesc Izvorul cel care azvârle afară.

Căci fiind asemenea cu suprafaţa pământului, de multe ori se întâmplă să cadă cineva înăuntru (bărbaţi sau femei, pentru ca să îmbulzesc care mai de care să ia mai întâi) şi atunci îndată (o! înfricoşată minune!) se înmulţeşte apa, crescând până la marginea fântinii şi-l aruncă pe om afară viu nevătămat.

Şi ori de câte ori au zidit această fântâna mai sus decât pământul, s-a surpat singură. Iar această minune nu s-a făcut numai o dată sau de două ori, ci de multe şi nenumărate ori, şi până în ziua de astăzi se face, cum mărturisesc toţi cei care cu ochii lor au văzut.

Despre aceasta şi eu însumi multă îndoială având, adică nu cum că nu ar putea să facă Preasfânta asemenea mari minuni, ci pentru că azi s-a împuţinat evlavia şi credinţa oamenilor, am întrebat pe unul din cei care spuneau că au văzut şi l-am jurat întru numele lui Dumnezeu să-mi spună adevărul. Iar acela s-a jurat cu afurisanie cum că drept şi cu adevărat este.

Şi nu numai pe norodul cel de obşte, ci şi pe însuşi preaînălţatul domn al oraşului, Andrei Cornarie, învăţat foarte în limba latinească şi grecească, la care eu am fost grămătic (secretar) doi ani de zile.

Pe care, eu întrebându-l dacă s-a întâmplat vreodată să cadă cineva în fântâna când a fost el prin acel sat, el mi-a răspuns zicând: Frate nu este cu cuviinţă să te îndoieşti de puterea cea mare a pururea Fecioarei Maria Maica lui Dumnezeu, ci trebuie să crezi cu tărie, cum că toate le poate câte le voieşte.

Când am auzit şi eu întâia dată de minunea care mă întrebi nu am crezut-o, însă odată, când mă aflam în acel sat, am poruncit oamenilor mei să-mi vestească îndată ce va cădea cineva înăuntru şi aşa s-a întâmplat că într-o zi a căzut o femeie. Deci, alergând cu grăbire am auzit şi am văzut de departe cum a aruncat-o apa afară tocmai în ceasul când apunea soarele, atunci când toată apa era scoasă şi iarăşi s-a umplut izvorul şi a rămas plină până sus.

Atunci am plâns de bucurie şi intrând în sfânta biserică am cerut iertare de la Preasfânta pentru puţina mea credinţă cea mai dinainte.

Iar un doctor mi-a spus că nu numai apa izvorului aceluia are puterea asta; că sunt şi alte ape în multe Iocuri ale Italiei şi au darul vindecării de felurite boli şi neputinţe, dar nu au puterea izvorului ce s-a arătat mai sus.